duminică, 14 octombrie 2012

Responsabilitatea realitatii.


Peste tot  capete in nori. Fete indragostiete pana peste cap. Baieti iresponsabili cu idei preconcepute.  Parca totul este ireal nu ? Nu . Nu este . Este oripilant cand te uiti in stanga si in dreapta vazand persoane ce se baga in vietiile altora, sau mincinosi fara limite.  Nu mai spun ca adevarul este greu de suportat in anumite circumstante, insa eu ma gandesc acum la toate acestea cu gandul ca nici eu nu sunt perfecta dar este atat de complicat sa accepti ceea ce viata ti-a daruit? Responsabilitate. Iti spune ceva acest cuvant? Responsabilitatea in primul rand te face mai matur.  Ea ne poate deschide multe porti catre lucruri noi ce ne pot ajuta la asumarea faptelor sau vindecarea  noastra.  Nu spun ca nu mai apar si porti ruginite pe care trebuie sa ne chinuim sa le deschidem si sa trecem peste  greul oferit insa aici de ce dam? Tot de responsabilitate si acceptare. Viata este grea si toti stim asta chiar daca inca suntem adolescenti si nu aveam scoala vietii trebuie sa realizam ca peste tot se mai intampla sa apara cate un obstacol  iar noi trebuie sa fim capabili sa il trecem oricat de greu ar fi el.  Realitatea ar trebui sa fie acceptata exact asa cum este ea. Ce rost are sa te bagi in viata altora? La ce te ajuta? Din contra. Pierzi , incrdere si respect. Ba mai mult, pierzi ritmul vietii tale urmarind ceea ce fac altii.  Ce rost are sa te dai mare in fata tuturor cu ideiile tale pe care nu le gandesti sa vazi daca esti in stare sa le si pui in aplicare? Ce rost are sa ii dedici unei persoane iubire infinita cand persoana respectiva nu este nici macar pe jumatate interesata  de iubirea ta ci de alte lucruri .. Nu are nici macar un rost. Fi tu. Asuma-ti lucruriile facute.  Recunoaste-ti greseliile. Iarta daca poti si se merita. Iubeste pe cine trebuie. Nu lua realitatea peste picior cu vise ireale. Fi pe pamant pozitiv si increzator.

Ma bucur ca am alaturi de mine persoane capabile sa isi asume greseliile sau faptele facute . Ma bucur ca am alaturi de mine persoane ce m-au ajutat sa realizez  ceea ce este bine si ce nu cand eu nu imi dadeam seama . Ma bucur ca am persoane langa mine ce imi dau voie sa le spun cu sinceritate ceea ce simt in sufletul meu . Ma bucur ca am alaturi de mine persoane ceea ce stiu sa ma faca sa ma simt bine oriunde ar fi ele . 

luni, 14 mai 2012

Childhood


Mai tineti minte acele povesti fantastice, temelia copilariei noastre? Erau acele povesti care ne amuzau si ingrozau in acelasi timp dar care ne-au facut  sa fim visatori  si sa ne cream propriile noastre jocuri. Jocul nostrum preferat era baba oarba, cel care era prins primul  nu avea sa fie baba oaraba ci avea sa bea un pahar cu apa rece, rece pana la fund, simteam ca ne ingheata dintii dar regula era regula si cu toate astea am fost prinsi, iar parintii ne-au spus ca daca vom bea multa apa “ ne vor creste broaste-n burta “ . Cu toate ca  aceste  intamplari  ne amuza acum copios cand ni le amintim suntem siguri ca nu le mai facem,  dar ni le vom aminti cu drag o viata intreaga. Copilaria mea se regaseste in curtea din spatele casei unde in fiecare vara obisnuiam sa il rugam pe tata sa ne faureasca fluiere din salcie , pe mama sa ne faca coronate din flori, iar pe fratele mai mare  sa ne lege franghia de cel mai mare copac din care aveam sa ne facem un leagan .
Povestiile care ne-au marcat copilaria sunt acum niste imagini pictate in culori vii confundate de altfel  si cu visele  ce ne-au dat aripi sa ne gandim la ceea ce vom fi in viitor . Oare atunci ne-am ales ceea ce suntem acum ? Oare atunci credeam in ceea ce credem acum ?
Copilaria reprezinta primele trepte ale vietii omenesti care stau la baza fiecarei personalitati din ziua de azi . Fiecare incercare prin care am trecut de-a lungul acelor ani fie ele bune sau rele ne-au condus sa facem distinctia intre lucrurile care ne reprezinta si cele care nu  ne reprezinta. Din perspectiva mea acei ani in care mama si bunica imi explicau prin diverse metode, sau  ma puneau la incercare (povestiile  precum , ciresarii , capra cu trei iezi sau chiar amintiri din copilari ) mi-au pus primele caramizi in felul meu de a fi. Asa a fost copilaria mea , frumoasa , sincera si luminoasa , am crescut sub invataturile parintiilor si buniciilor,  cu respect fata de dascalii care mi-au pus pentru prima oara condeiul in mana dar si cu iubiea nemarginita fata de prietenii mei .
Acum am crescut, insa imi place sa gandesc ca inca mai vad lumea prin ochii unui copil , frumoasa , linistita si fara probleme , insa zilnic ma lovesc de oameni rai , de lucruri urate  si de nesiguranta . Acum am devenit serioasa , zambesc mai putin, am gusturi, pretentii  rafinate  nu mai cred in magie si Mos Craciun  si nu mai rosesc atunci cand gresesc, dar am pretentia sa fiu tratata ca un adult responsabil si matur .
 Taramul magic al copilariei  s-a transformat acum  in epoca virtuala in care copii petrec mult timp in fata ecranului luminos al calculatorului uitand sa iasa afara sa bata maidanul cu mingea , sa joace de-a v-ati ascunselea sau sa isi juleasca coatele cazand de pe bicicleta . Eu imi aduc aminte cu bucurie in suflet  de acea perioada  chiar daca aceasta epoca imi este facila deoarece unele lucruri s-au simplificat prin inermediu lumii virtuale.
Da! Este minunat sa iti aduci aminte de copilarie caci iti infloreste pe buze acel zambet de alta data si ridicand ochii spre  cerul azuriu  iti amintesti de toate figurinele pe care incercai sa le descifrezi in norii calatori , revazand acel chip visitor pe care le-au vazut oamenii  acum multi ani in urma . 

Childhood


Mai tineti minte acele povesti fantastice, temelia copilariei noastre? Erau acele povesti care ne amuzau si ingrozau in acelasi timp dar care ne-au facut  sa fim visatori  si sa ne cream propriile noastre jocuri. Jocul nostrum preferat era baba oarba , cel care era prins primul  nu avea sa fie baba oaraba ci avea sa bea un pahar cu apa rece , rece pana la fund , simteam ca ne ingheata dintii dar regula era regula si cu toate astea am fost prinsi , iar parintii ne-au spus ca  daca vom bea multa apa “ ne vor creste broaste-n burta “ . Cu toate ca  aceste  intamplari  ne amuza acum copios cand ni le amintim suntem siguri ca nu le mai facem ,  dar ni le vom aminti cu drag o viata intreaga . Copilaria mea se regaseste in curtea din spatele casei unde in fiecare vara obisnuiam sa il rugam pe tata sa ne faureasca fluiere din salcie , pe mama sa ne faca coronate din flori ,iar pe fratele mai mare  sa ne lege franghia de cel mai mare copac din care aveam sa ne facem un leagan .
Povestiile care ne-au marcat copilaria sunt acum niste imagini pictate in culori vii confundate de altfel  si cu visele  ce ne-au dat aripi sa ne gandim la ceea ce vom fi in viitor . Oare atunci ne-am ales ceea ce suntem acum ? Oare atunci credeam in ceea ce credem acum ?
Copilaria reprezinta primele trepte ale vietii omenesti care stau la baza fiecarei personalitati din ziua de azi . Fiecare incercare prin care am trecut de-a lungul acelor ani fie ele bune sau rele ne-au condus sa facem distinctia intre lucrurile care ne reprezinta si cele care nu  ne reprezinta . Din perspectiva mea acei ani in care mama si bunica imi explicau prin diverse metode , sau  ma puneau la incercare ( povestiile  precum , ciresarii , capra cu trei iezi sau chiar amintiri din copilarie ) mi-au pus primele caramizi in felul meu de a fi . Asa a fost copilaria mea , frumoasa , sincera si luminoasa , am crescut sub invataturile parintiilor si buniciilor ,  cu respect fata de dascalii care mi-au pus pentru prima oara condeiul in mana dar si cu iubiea nemarginita fata de prietenii mei .
Acum am crescut , insa imi place sa gandesc ca inca mai vad lumea prin ochii unui copil , frumoasa , linistita si fara probleme , insa zilnic ma lovesc de oameni rai , de lucruri urate  si de nesiguranta . Acum am devenit serioasa , zambesc mai putin , am gusturi , pretentii  rafinate  nu mai cred in magie si Mos Craciun  si nu mai rosesc atunci cand gresesc  , dar am pretentia sa fiu tratata ca un adult responsabil si matur .
 Taramul magic al copilariei  s-a transformat acum  in epoca virtuala in care copii petrec mult timp in fata ecranului luminos al calculatorului uitand sa iasa afara sa bata maidanul cu mingea , sa joace de-a v-ati ascunselea sau sa isi juleasca coatele cazand de pe bicicleta . Eu imi aduc aminte cu bucurie in suflet  de acea perioada  chiar daca aceasta epoca imi este facila deoarece unele lucruri s-au simplificat prin inermediu lumii virtuale.
Da! Este minunat sa iti aduci aminte de copilarie caci iti infloreste pe buze acel zambet de alta data si ridicand ochii spre  cerul azuriu  iti amintesti de toate figurinele pe care incercai sa le descifrezi in norii calatori , revazand acel chip visitor pe care le-au vazut oamenii  acum multi ani in urma . 

luni, 12 martie 2012

sâmbătă, 3 martie 2012

Forever is a lie .

Hai sa fim seriosi ce poate dura o vesnicie ?? Nimic. Nici macar acel arbore cu radaciniile bagate adanc in pamant si groase nu poate fi pentru o eternintate in mijlocul naturii ...si de ce spun asta ? Pentru ca  se va gasi cineva sa  ii sfasie si ultima clipa cu o drujba buna. Realitatea este  reala deoarece din realitate noi realizam ca orice are un sfarsit.
Un cantec se va sfarsi  dand nastere unui gand, gandul se va sfarsi dand nastere unui sentiment, sentimentul se va sfarsi  dand nastere unei intamplari, intamplarea se va sfarsi dand nastere unei realizari, realizarea se va sfarsi dand nastere unei continuari iar continuarea te va face sa treci prin anumite etape ceea ce se vor sfarsi bine sau rau si te vor duce spre un nou inceput care si el va avea trairiile lui. Viata este tot un suis si un coborasi insa nu ne  putem gandi la “ forever ” este un cuvant cu o semnificatie eterna  ceea ce eternul  nu exista nici in cuvantul viata. Probabil daca ar exista eternitatea in fata anumitor lucruri ar aparea monotonia iar viata este impartita in 3 categori, copilaria, adolescenta si maturitatea si de ce credeti ca sunt ele impartite asa ? Deoarece in timp ce o parte se sfarseste una tocmai incepe cu trairi noi, realizari noi si ganduri noi asa ca fara sfarsit nu vom avea un inceput. 

miercuri, 25 ianuarie 2012

Let it snow.

Brrrr … ce frig este afara, iar omatul asta mare ne-a imbracat intreg orasul. Odata cu  sosirea iernii populatia oraselului nostrum s-a inmultit dintr-o dat. Copilasii incet,  incet din omat au dat nastere omuletilor  de zapada, construind langa ei cate un mic iglu crezand ca peste noapte se vor adaposti acolo. Nu stiu cum sa spun dar parca  iarna totul este transformat  iar  doza de imaginatie creste. Craiasa zapezii a lasat in urma sa un sclipici ca de argint cazand incet,  incet  din bolta cereasca.  Minunat , este dea dreptul minunat.  Casutele  sunt si ele in pas cu moda, au cate o caciulita alba iar la geamuri atarna niste margelute cristaline de difrite forme. Vara  imi place tare mult sa stau la malul marii sa simt cum soarele imi mangaie tenul in timp ce valurile imi  racoresc picioarele, insa si iarna are farmecul sau  atunci cand te trantesti in zapada si incerci sa faci o forma perfecta a unui ingeras, bataia cu bulgari, numai chiote si veselie pe toate stradutele unde  se fac intreceri cu saniutele. 

vineri, 20 ianuarie 2012

Time makes everything .

Sti cine este el? Este acel lucru ce ne cronometreaza orice  secunda, minut,  ora, zi  sau an din viata noastra. Unii oameni il vad ca fiind un lucru malefic facand totul pe graba uneori nici nu imi mai dau de cap auzind tot timpul “ Tic tac , tic tac “. Uneori este  tare apasator  sau chiar  alert. Recunosc sunt momente in care si eu il urasc deoarece doar cu ajutorul lui pot afla  raspunsuri la intrebari, iar asteptarea ma roade sincera sa fiu,  dar  totusi incerc sa nu imi pierd cumpatul avand rabdare, toate la timpul lor. Alteori ma face sa il iubesc si in fond si pana la urma urmei de ce nu as iubi asa ceva? De ce nu as iubi fiecare secunda din viata mea? Daca stau bine sa ma gandesc el m-a adus aici, el mi-a aratat primii pasi deoarece  cu timpul incet, incet incercam sa descopar lumea apoi ca peste cativa ani am terminat o scoala primara pas cu pas  in fiecare zi invatam multe lucruri desi priveam ceasul aproape la fiecare 5 minute sa pot pleca  spre casa  si tot asa pana am ajuns aici intr-o situatie adolescentina. Cata rabdare cine ar mai fi putut sa stea  cu mine sa imi suporte fiecare gresala  care chiar daca regretam ca nu am corectat-o la timp imi dadea o sansa sa ii dau  de cap putin mai tarziu, cu siguranta  este mult mai bine mai tarziu decat niciodata. Hmmm...si totusi nu inteleg de ce  unii oameni sunt asa suparati pe faptul ca trebuie sa astepte un raspuns, o intrebare, un cuvant sau o gramada de alte lucruri. Stiu ca asteptarea e grea dar  de ce sa grabim lucrurile, eu consider  ca orice se intampla cu un scop si atunci cand trebuie.  Nu am sa urasc niciodata ceea ce m-a adus aici ceea ce mi-a aratat  gresala facuta, ceea ce mi-a oferit o sansa sa  mai arunc o privire in spate si sa  repar  ceva stricat. Cu timpul am invatat sa imi fac o prietena, un prieten doi, trei. Mai multi, am invatat sa stiu sa iubesc, sa pretuiesc, stiu  acest timp va ajunge si el la un sfarsit insa pana atunci consider ca el trebuie sa fie una dintre distarctiile noaste principale indiferent cu ce il ocupam. Niciodata nu stii cand se termina asa ca ar fi frumos ca uneori sa nu mai grabim lucrurile si sa nu fim suparati daca ceva nu ne reuseste  orice lucru are o rezolvare iar toate se vor intampla la timpul lor pentru ca el  cu siguranta are grija de orice secunda din viata noastra.